Comunicat 26.07.2014

Preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României, viceprim-ministrul Gabriel Oprea a participat în perioada, 25-26 iulie 2014, în Prahova, la reuniunea UNPR pentru Regiunea III Sud Muntenia, Regiunea V Vest şi Regiunea VII Centru.
Organizațiile județene ale UNPR din cele trei regiuni, au adoptat o rezoluţie potrivit căreia prin cei peste 40.000 membri şi 13 parlamentari vor face totul pentru a reda încrederea populației în partidele politice și în administrația publică la toate nivelele. Vor susţine toate proiectele guvernamentale de dezvoltare a unităților administrativ-teritoriale din cele trei regiuni, care au ca scop crearea condițiilor pentru creșterea nivelului de trai al cetățenilor, vor acţiona pentru asigurarea finanțării noilor proiecte şi pentru continuarea finanțării proiectelor aflate în derulare.
Cei prezenţi au exprimat încă o dată susţinerea deplină a candidaturii la președinția României a președintelui PSD Victor Ponta, un om puternic, hotărât, echilibrat și serios, care-și respectă angajamentele asumate. Organizațiile UNPR din cele trei regiuni vor strânge peste 400.000 semnături pentru a susţine angajamentul la nivel național de strângere a celor peste 1.000.000 semnături.
În acest sens preşedintele UNPR Gabriel Oprea a declarat: „În această perioadă premergătoare alegerii președintelui României, interesul național trebuie să primeze în fața tuturor intereselor politice de partid. Competitorii desemnați pentru a candida la cea mai înaltă funcție în stat trebuie să fie personalități de prim rang din punct de vedere a profesionalismului, moralității și iubirii de țară. Victor Ponta va fi preşedintele tuturor românilor!”
Președintele UNPR şi-a exprimat convingerea că partidul îşi va atinge obiectivul major, prin implicarea într-o guvernare solidară cu nevoile cetăţenilor şi cu nevoia României de a fi cu adevărat un stat european.
Vicepremierul Gabriel Oprea a reafirmat că UNPR a adus stabilitate politică și economică în ultimii cinci ani, reprezentând un pilon de stabilitate și un partener corect de guvernare.
Alături de președintele UNPR, la reuniunea zonală au participat: conducerea UNPR, parlamentarii UNPR, coordonatori ai regiunilor, aleşii în structurile judeţene – primari şi consilieri judeţeni, preşedinţii orzanizaţiilor judeţene ai UNPR.

Biroul de Presă UNPR

Posted in Comunicate UNPR.